Produse

CHELTUIELI DE GRUP

1. De ce sunt importante aceste informații

Prezentul document („Termenii”) stabilește termenii și condițiile pentru serviciul Cheltuieli de grup al Revolut („Cheltuieli de grup”). Acesta mai prezintă și alte aspecte importante pe care trebuie să le cunoașteți. Termenii, împreună cu Termenii Revolut Personal (dacă este cazul), formează un contract juridic între:

  • dvs., utilizatorul serviciului Cheltuieli de grup, și
  • noi, „Revolut” (Revolut Ltd pentru Utilizatorii Basic și entitatea Revolut care vă pune la dispoziție contul Revolut Personal pentru clienții Revolut Personal).

Serviciul Cheltuieli de grup este disponibil pentru: (a) clienții Revolut Personal (care dețin un cont cu plată Revolut) și (b) persoanele cu un profil Basic pe site-ul web al serviciului Cheltuieli de grup („Utilizator Basic”), denumiți în continuare în mod colectiv „Utilizatorii serviciului Cheltuieli de grup”. Accesând sau utilizând serviciul Cheltuieli de grup, vă declarați de acord cu acești Termeni.

Dacă sunteți client Revolut Personal, utilizarea serviciului Cheltuieli de grup este supusă acestor Termeni, care suplimentează (dar nu înlocuiesc) Termenii Revolut Personal care vă reglementează contul Revolut Personal. Entitatea Revolut care vă pune la dispoziție contul Revolut Personal vă pune la dispoziție și serviciul Cheltuieli de grup.

Dacă sunteți Utilizator Basic, serviciul Cheltuieli de grup vă este pus la dispoziție de către Revolut Ltd.


2. Ce este serviciul Cheltuieli de grup?

Serviciul Cheltuieli de grup este un instrument partajat de urmărire a cheltuielilor folosit în comun de către Utilizatorii serviciului Cheltuieli de grup. Acesta ajută grupul să urmărească cine a plătit și pentru ce, cum sunt defalcate costurile și ce rămâne de decontat. Serviciul Cheltuieli de grup nu este un serviciu de plată reglementat.

Dacă sunteți client Revolut Personal și utilizați serviciul Cheltuieli de grup pentru a regla plățile cu utilizatori Basic, vom afișa linkul de plată către utilizatorul Basic astfel încât să putem procesa orice plată efectuată în numele dvs. Puteți găsi mai multe informații despre modul în care tratăm plățile efectuate cu linkuri de plată în Termenii Revolut Personal.

Puteți accesa serviciul Cheltuieli de grup:

  • în mod direct prin aplicația Revolut dacă sunteți client Revolut Personal sau
  • prin intermediul site-ului web groupbills.revolut.com („site-ul web al serviciului Cheltuieli de grup”), unde este disponibil dacă sunteți Utilizator Basic.


3. Cine poate folosi serviciul Cheltuieli de grup?

Puteți folosi serviciul Cheltuieli de grup dacă:

  • aveți cel puțin 18 ani,
  • acceptați Termenii și
  • fie: (a) sunteți client Revolut Personal care accesează caracteristica prin intermediul aplicației Revolut, fie (b) sunteți Utilizator Basic cu un profil pe site-ul web al serviciului Cheltuieli de grup.

Utilizatorii Basic vor trebui să-și confirme adresa de e-mail pentru a crea un profil Basic.


4. Există comisioane sau limite?

În prezent nu percepem niciun comision pentru serviciul Cheltuieli de grup.


5. Diverse aspecte juridice


Modificarea acestor Termeni

Dacă vom modifica termenii într-o manieră care va fi avantajoasă sau neutră pentru dvs. (de exemplu, dacă ne vom asigura că Termenii sunt mai ușor de înțeles sau dacă vom adăuga gratuit caracteristici noi), pur și simplu vă vom informa. Nu trebuie să vă declarați de acord cu aceste modificări, dar dacă nu le acceptați, aveți opțiunea de a nu mai folosi serviciul Cheltuieli de grup în orice moment.

Dacă vom modifica acești termeni în mod semnificativ sau într-o manieră dezavantajoasă pentru dvs., vă vom trimite o notificare cu cel puțin două luni în avans. Dacă nu sunteți de acord, aveți opțiunea de a nu mai folosi serviciul Cheltuieli de grup înainte ca respectiva modificare să intre în vigoare.


Revolut procesează date cu caracter personal?

Vă colectăm și vă utilizăm datele cu caracter personal pentru a vă pune la dispoziție serviciul Cheltuieli de grup. În plus, dacă nu sunteți client Revolut, vă vom notifica prin e-mail când sunt adăugate, actualizate sau decontate cheltuieli într-un grup din care faceți parte. Puteți gestiona aceste preferințe prin intermediul filei Setări. Clienții Revolut vor fi notificați cu privire la activitățile din cadrul serviciului Cheltuieli de grup prin modalitatea standard.

Entitatea Revolut care vă pune la dispoziție serviciul Cheltuieli de grup (indicată în secțiunea 1 de mai sus) va fi operatorul datelor dvs. cu caracter personal.

Dacă nu sunteți client Revolut, vă vom păstra datele aferente serviciului Cheltuieli de grup timp de trei ani de la ultima autentificare. Ulterior, contul și datele dvs. vor fi șterse și va trebui să vă înregistrați din nou pentru a utiliza serviciul. Dacă sunteți client Revolut, consultați secțiunea 14 din Declarația de confidențialitate pentru clienți pentru a citi informații despre perioada în care vă vom păstra datele cu caracter personal.

Pentru informații despre maniera în care vă prelucrăm datele cu caracter personal în sens mai general, consultați Declarația de confidențialitate pentru clienți.


Cum pot să trimit o reclamație?

Dacă nu sunteți mulțumit de serviciul Cheltuieli de grup de care beneficiați, vom depune toate eforturile pentru a remedia situația, în cazurile în putem controla acest aspect. Dacă aveți o plângere cu privire la serviciul Cheltuieli de grup, contactați echipa de suport în cadrul aplicației Revolut (doar pentru clienții Revolut) sau puteți trimite un e-mail la support@revolut.com și puteți transmite faptul că doriți să trimiteți o plângere (dacă sunteți Utilizator Basic, asigurați-vă că folosiți aceeași adresă de e-mail pe care ați folosit-o când v-ați configurat profilul pe site-ul web al serviciului Cheltuieli de grup).

Dacă doriți să nu mai folosiți serviciul Cheltuieli de grup, puteți să faceți acest lucru în orice moment prin deconectarea de pe site-ul web al serviciului Cheltuieli de grup sau prin oprirea utilizării platformei.


Care este legislația aplicabilă?

Pentru Utilizatorii Basic, acești Termeni sunt supuși legislației din Anglia și Țara Galilor. Orice litigii referitoare la acești Termeni vor fi soluționate exclusiv de către instanțele din Anglia și Țara Galilor.

Dacă sunteți client Revolut Personal, prevederile privind legislația aplicabilă și jurisdicția care se aplică pentru contul dvs. Revolut Personal vor continua să se aplice și pentru utilizarea serviciului Cheltuieli de grup.